Când am pornit la drum acest proiect unul din gândurile noastre a fost să creem o comunitate de viitori miri și foști miri care să se ajute reciproc cu sfaturi și recomandări. Stim ca poate sună clișeic și că mai sunt câteva grupuri care își propun același lucru, dar ne doream să formăm această comunitate puțin altfel.
La început nu aveam o idee concretă pentru a realiza acest obiectiv, dar pe parcurs ne-am inspirat de la comunitatea IT care se intalnesc regulat pe diferite teme de interes, în diferite locații, și astfel s-au născut meet-up-urile.
Prin aceste întâlniri ne propunem:
Vom încerca să urmăm pașii pregătirii nunții prin ordinea temelor alese, așadar la prima noastră întâlnire vom discuta despre cum planificăm marele eveniment astfel încât organizarea să fie cu un nivel scăzut de stres. Agenda evenimentului va cuprinde:
Pentru cei care nu știu cine este Adriana Ferariu vă pot spune că este unul dintre cei mai pasionați și dedicați wedding planneri din Timișoara cu o experiență de aproximativ 6 ani și o mulțime de evenimente reușite. De ce am ales-o pe Adriana? Foarte simplu, pentru că mi-a plăcut pasiunea cu care vorbește despre munca ei, mi-a plăcut dedicarea cu care crează pentru mirii ei evenimentul la care au visat o viață, pentru bucuria cu care se apropie de mirii ei reușind să creeze o relație foarte strânsă - asta fiind unul din aspectele cheie pentru un eveniment de succes.
Nu vă spun mai multe, vă las să o descoperiți la întâlnire și îmi doresc enorm să vă transmită și vouă aceeași energie pozitivă care mi-a transmis-o mie atunci când am avut ocazia să bem o cafea împreună. Vă mărturisesc că ne planificasem să discutam aproximativ 30 min, însă discuția a curs atât de firesc încât la final ne-am dat seama că am stat mai bine de o oră.
Gazda meet-up-lui va fi cafeneaua Tucano Caffe. Ne-am dorit o atmosferă caldă și primitoare care să vă îmbie la discuții dar și un loc cu semnificație pentru noi. Aici s-au derulat multe întâlniri și s-au băut multe cafele și ceaiuri discutând planuri legate de NuntaCrunta.ro.
Sper că v-am făcut curioși iar în 19 Septembrie ora 19:00 ne vom întâlni cu cât mai mulți dintre voi. Locurile sunt limitate și înscrierile se fac AICI!
Pentru orice întrebări vă așteptăm pe facebook sau pe adresa de email: anamaria@nuntacrunta.ro.
Alătură-te comunității
Ești în căutare de inspirație? Articole, sfaturi, idei, poze și o întreagă comunitate te așteaptă. #nuntacrunta
Blog
Instagram
Facebook
Pinterest
Urmărește-ne
Ești în căutare de inspirație? Articole, sfaturi, idei, poze și o întreagă comunitate te așteaptă. #nuntacrunta