E târziu dar mi-am dorit mult să nu trec peste această zi fără a scrie ceva despre însemnătatea ei. E încă Dragobetele sau Ziua Îndrăgostiților în tradiția populară. M-am tot gândit dacă să scriu despre tradițiile și obiceiurile străbune din această zi sau să vă scriu ce înseamnă pentru mine și care e viziunea mea asupra acestei zile. Până la urmă am decis să fie puțin din toate.
Se spune că Dragobete era fiul chipeș și năzdrăvan al Babei Dochia. Chiar dacă afară este frig și nu îți vine să crezi că primăvara e pe drum, în credința românească se spune că ziua de azi este prima vestitoare a noului sezon. În zonele unde tradița este încă vie, fetele și băieții se îmbracă în straie de sărbătoare și pleacă în pădure să adune flori de primăvară. Tot astăzi fetele nemăritate își puneau busuioc sub pernă pentru a-și visa ursitul (la fel ca de Bobotează) și tot astăzi se spune că dacă un fecior își sărută aleasa pecetluiește o logodnă simbolică.
Dar oare de ce am ales să scriu despre acest subiect și nu de ziua Sfântului Valentin care de câțiva ani s-a înrădăcinat ca Ziua Îndrăgostiților, preluată din tradițiile occidentale? Cred cu tărie că e ok să ne păstrăm tradițiile și să nu denaturăm sărbătorile străvechi doar de dragul marketing-ului. Vă spun sincer, mă obosesc toate vitrinele cu inimioare și concursurile pentru îndrăgostiți și oriunde îți întorci privirea totul este despre iubire. Oare numai pe 14 Februarie e important să ne iubim?
Să nu mă înțelegeți greșit, ador oamenii care se iubesc, care își manifestă dragostea în public sau care rămân discreți, însă mi-ar plăcea ca aceeași importanță să îi fie dată și zilei de azi, 24 Februarie. Dacă ne uităm cu atenție în tradițiile populare se poate observa cum Dragobetele este începutul unui șir de Sărbători în care venirea primăverii este elogiată, în care florile de primăvară sunt vedete și bineînțeles în care doamnele și domnișoarele sunt răsfățate. Dacă ne uităm în profunzime toate acestea vorbesc despre dragoste într-un fel sau altul: Dragobetele vorbește despre iubirea dintre două persoane, 1 martie ne vorbește despre dragostea pentru viață și un nou început, iar 8 martie ne vorbește despre dragostea pentru femeie (mamă, fiică, soție, logodnică, soră), o prețuire pură a femeii pentru că există și poate să aducă viață și prospețime. Chiar dacă teoretic tot acest lanț de sărbători este dedicat mai mult doamnelor și domnișoarelor și mai nou s-a înrădăcinat obiceiul că doar ele primesc flori și cadouri, vă sfătuiesc dragele mele să nu ne neglijăm partenerii și să îi răsplătim în această zi frumoasă cu ceva dulce dar cel mai important cu dragostea și afecțiunea noastră.
Vă spun sincer, în familia noastră nu se sărbătorește nici Ziua Îndrăgostiților, nici Dragobetele cu cadouri sau cine romantice, însă nu uităm să ne spunem cât de mult ne prețuim și cât de norocoși suntem că ne avem unul pe celălalt. Consider că fiecare zi în care suntem alături de cel iubit poate fi considerată o zi de Dragobete. Mi-ar plăcea ca lumea să se întoarcă la tradiții și să prețuiască ceea ce bătrânii ne-au lăsat - dragostea pentru simplu, dragostea pentru natură, dragostea pentru cel de lângă noi, departe de partea comercială și cea de pe social media.
Ieșiți de mână, zâmbiți la soarele acesta care încearcă să înduplece iarna să plece, bucurați-vă unul de altul și de lucrurile simple care v-au adus împreună - Dragobetele cel "Năzdrăvan" să înmulțească dragostea dintre voi și să vă călăuzească pașii împreună.
Alătură-te comunității
Ești în căutare de inspirație? Articole, sfaturi, idei, poze și o întreagă comunitate te așteaptă. #nuntacrunta
Blog
Instagram
Facebook
Pinterest
Urmărește-ne
Ești în căutare de inspirație? Articole, sfaturi, idei, poze și o întreagă comunitate te așteaptă. #nuntacrunta